Noutăţile ambasadei

26.04.2017

Reuniune interculturală, găzduită de orașul diversității culturale - Montreal

Ambasada Republicii Moldova în Canada a participat, la 22 aprilie curent, la evenimentul cultural organizat în cadrul proiectului lansat de Biblioteca interculturală Côte-des-Neiges din or.Montreal, cu prilejul celebrării a 375 de ani a acestei metropole canadiene – un oraș al diversității culturale.

Susținut plenar de comunitatea de moldoveni din Montreal, evenimentul, care a reunit muzica, artizanatul și gastronomia națională, vine să marcheze anul 2017, plin de date aniversare – 150 de ani ai Confederației canadiene, 375 de la crearea or. Montreal, dar și cei 25 de ani de la stabilirea relațiilor dilomatice dintre Republica Moldova și Canada, comunitatea de moldoveni contribuind în cel mai direct mod la dezvoltarea prieteniei și cooperării între aceste două țări.

Primarul or. Montreal, Denis Coderre, a venit cu un mesaj de felicitare, care a fost dat citirii de Președintele Comunității de Moldoveni din Quebec, Ala Mîndîcanu. Idilul Montrealului a exprimat felicitări promotorilor inițiativei, inclusiv comunității de moldoveni din Quebec pentru determinarea și eforturile lor continue în promovarea valorilor culturale.

Întâmpinați în cele mai frumoase tradiții și obiceiuri moldovenești, invitații la eveniment au avut parte de o atmosferă caldă și prietenoasă. Acompaniată de maestrul Nicolae Mărgineanu, soprana Marina Negruță a interpretat piese folclorice, iar asociația culturală "Artizana" a pus în valoare obiecte de artizanat și bijuterii lucrate de mână. Spre deliciul publicului divers, au fost servite sărmăluțe, mămăligă, plăcinte, pregătite cu drag de conaționala noastră, Lilia Pleșca, care a organizat o adevărată sărbătoare gastronomică.

Exprimăm sincere aprecieri și gratitudine organizatorilor și promotorilor fideli ai culturii moldovenești pe tărâmul canadian: Alei Mîndîcanu, Președintele Comunității de Moldoveni din Quebec, Natei Albot, Președintele asociației culturale Koolture Tricolore, care a moderat evenimentul, fascinantei interprete din Republica Moldova Marina Negruța, Familiei Eugenia și Nicolae Mărgineanu, conducători ai Asociației culturală DOR din Montreal, Echipei Asociației moldovenești Artizana, condusă de Marina Stăvilă.